Home » Știință » Primul transplant de cap a fost amânat. Cine este noul pacient care va fi supus intervenţiei

Primul transplant de cap a fost amânat. Cine este noul pacient care va fi supus intervenţiei

Publicat: 23.09.2017
Primul transplant de cap uman, care era programat pentru luna decembrie 2017, a fost amănat. În prezent nu există nicio dată exactă, dar cercetătorul Sergio Canavero susţine că va fi realizat în prima jumătate a anului 2018.

Voluntarul rus Valery Spiridonov a anunţat recent că nu doreşte să fie subiectul procedurii. Sciencr afirmă că cercetătorul Sergio Canavero a petrecut ultimii doi ani pentru a pregăti procedura. În prezent, Spiridonov a declarat că ”nu va afectua procedura deoarece medicul nu a putut să-i promită că va obţine ceea ce el îşi doreşte, să meargă din nou”.

”Având în vedere că nu mă pot baza pe colegul meu italian. Trebuie să am grijă singur de sănătatea mea,” a declarat Spiridonov. 

Neurologul Sergio Canavero a declarat în urma deciziei lui Spiridonov că procedura va fi efectuată, dar pe un pacient chinez de această dată. De asemenea, a declarat că va lucra alături de medicul Xiaoping Ren, din cadrul Universităţii Harbin Medical, pentru efectuarea procedurii în Harbin, China. Deşi este criticat de către comunitatea medicală, Canavero este convins că operaţia va fi ”un succes”.

”În prezent, nu există mai multe detalii privind procedura. Atunci când va veni momentul, ştirile oficiale vor fi anunţate de echipa Xiaoping din China. Momentan pot să vă asigur că au fost realizate progrese masive,” a declarat Canavero. 

În cadrul unui anunţ recent, Canavero a declarat că a reuşit să reconecteze cu succes măduva spinării a 9 şoareci. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce salariu a primit șeful Nvidia în 2023? Acțiunile companiei au explodat!

Milioane de oameni îi datorează viaţa acestui om. Invenţia sa avea să revoluţioneze medicina

Victorie pentru Julian Assange! Decizia luată de judecători în procesul împotriva extrădării în SUA

Noi funcții Google pentru Android și Maps! Anunțul făcut de companie

Recomandare de carte de la Bill Gates: „Dacă ești pasionat de educație, trebuie să citești această carte”

Undă verde pentru Neuralink! Compania lui Elon Musk poate implanta al doilea cip într-un creier uman

(P) Ceasuri Swatch inspirate de opere de artă

Cum ar arăta lumea cu peste 3 grade Celsius din cauza crizei climatice?

Un bărbat a făcut descoperirea vieții în grădina casei: o piatră cu inscripții, veche de 1.600 de ani

Peste 57.000 de celule și 150 de milioane de conexiuni, prezente într-o mostră infimă de creier uman

Test de cultură generală. Ce înseamnă SOS?

O predicție extraordinară a lui Albert Einstein despre găurile negre a fost confirmată

O structură gigantică ascunsă în adâncurile spațiului pune la încercare înțelegerea Universului

O fetiță de doar 6 luni a primit un transplant rar de plămâni

Comerțul „arme contra petrol” dintre Rusia și Coreea de Nord, lovit de noi sancțiuni

Platforma Temu din China, acuzată că folosește practici ilegale

Mai bine de trei veacuri de când „Lorenzo de Medici” al României îi îndruma pe moldoveni să lupte împotriva otomanilor

Vaccinarea împotriva HPV a prevenit 90% dintre cazurile de cancer de col uterin